Legendele Sibiului: Orasul lui Hermann

Potrivit uneia dintre ele, doi dintre conducatorii primilor colonişti germani (dintre care unul pe nume Hermann) , atrasi de zona luncii Cibinului si-ar fi împlântat spadele încrucisate în pamânt, în semn ca vor ramâne pe veci aici. Imaginea celor doua sabii se regaseste pe stema orasului, alaturi de 3 flori de nufar – aluzie mai târzie la lacurile si baltile ce înconjurau orasul si sistemele de fortificatie. Coroana reprezinta statutul de fundus regius – pamânt liber regesc, creând locuitorilor acestuia statutul de oameni liberi supusi doar regelui.
Cele două spade de jurământ au fost trimise în localităţile extreme ale pamântului regesc oferit lor: Orăştie şi Drăuşeni.



"Dar pe marea istorie ei nu o întrevedeau acum când îşi opriseră carele şi îşi trageau sufletul pe pieptul ăsta de pamânt înconjurat de crestele Făgăraşilor de unde vedeau o apă şi valea ei, Cibinul Zibin. Pribegiseră zile întregi de când intraseră în ţara în care aveau să fie hospites, dar nu îşi găsiseră locul. Văile erau ori prea deschise şi muntele îndepărtat ori pământul nu atât de negru pe cât îl doreau lucra. Se sfătuiră greavii între ei, vorbiră capetelor familiilor, cumpăniră o zi şi o noapte şi în zori când fuioarele de aburi încă mai tulburau poalele munţilor se adunară pe fâşia aceea de pământ înalt cu sentimentul că participă la ceva care avea să le pecetluiască de-acum încolo zilele. Cel mai greav dintre flandrezii sosiţi pe pământul promis de încă puternica dinastie arpadiană împreună cu un alt conducător al aşa numiţilor colonişti îşi traseră spadele, le ridicară către cerul acum deschis şi le înfipseră astfel încât cele două lame să se încrucişeze. Toată suflarea jură atunci cu dârzenie şi ceva emoţiuni că va cultiva şi apăra pământul acesta în veci! Bucuria şi-o împărtăşiră cu măsură acum când doar un nume mai aveau să aleagă. Puteau să îşi ia numele de-acasă, dar îşi dădură seama că se lipiseră convoiului de care neamuri din mai multe părţi. Nu erau mai numeroşi dintr-un singur loc ci când primele familii se aşezaseră la drum cu toate cele de trebuinţă la fiecare popas al lor se mai încumetau şi alţii să îşi adune viaţa într-o căruţă şi să plece către un pământ promis. Şi până la urmă dacă tot se dezlipiseră de un loc de ce să se mai amărască numind întinderea asta de suflete cu acelaşi nume? Vor face asta doar pentru aşezările mărunte, dar acum ştiau că locul în care se opriseră avea să fie nu un cătun, nu un sat ci aşa cum văzuseră ori cei mai mulţi auziseră, oraş preavestit şi preastrălucit aşa cum doar cronicarii bizantini pot scrie! Iar aici, în mijloc, vor trudi cu toţii pentru a ridica o catedrală, cum venea veste că fiece oraş avea. Însă, mai întâi aveau de dat un nume şi dacă nu al greavului, care îi adusese până aici ţinând în piele de bou actul care îi invita în estul regatului maghiar, atunci al cui altcuiva să-i fie numele? În plus, aşa cum fiecare dintre ei ştia, numele însemna ceva. Nu erau războinici, chiar dacă regele maghiar îi invitase aici să apere. Erau vajnic croiţi, dar preferau săbiei orice unealtă de lucrat pământul. Ar fi ales mai degrabă truda decât încrâncenarea. Dar vremea era un amestec incert de dispute minore între vasali şi suzerani, de războaie civile şi cruciade întru credinţă ceea ce privilegia de departe spada şi abia în răgazul dintre ele sapa. Trebuia în orice caz să le mânuieşti la fel de bine pe ambele, dar pentru viitorul lor oraş aleseră numele de care se simţeau cel mai bine protejaţi: Hermann om de arme, războinic va să zică. Nu îşi închipuise atunci când plecase din cătunul lui de pe valea Moselei că drumurile întortochiate şi sabia înfiptă în locul unde se va opri îl vor face şi conducător şi întemeietor. Îşi asuma acum fără aroganţă ambele calităţi cu gândul că va face din ceea ce acum arăta a întindere de care şi coviltire oraş cum nici unul nu era în această parte. Sabia lui şi a celuilalt greav aveau să fie însemnul locului şi de va trimite vreodată sul cu veste aşa cum le vedea înfipte acum în pământ aşa avea să le pună pe orişice trebuia să plece de aici."
Mai multe informatii aici:
http://www.patzinakia.ro/POVESTI/LegendeleLuiHermann
http://art-historia.blogspot.com/2008/05/biserica-sseasc-din-drueni.html

Cea mai cunoscuta legenda din zona Sibiului este aceasta: se spune ca, demult, cizmarul sas Hermann, "ceruse unui nobil tare arogant de prin părţile Cibinului să îi dea petec de pământ pentru el şi saşii lui. Văzând îndrăzneala acestui nou venit şi vrând să-l înfrunte pe cel care îi invitase pe pământurile de lângă munte, nobilul ăsta fără nume îi spuse că îi dă atât pământ cât poate fi cuprins pe o piele de bou din care croieşte încălţări."
Hermann a luat o piele si a taiat-o in fire subtiri cu care a reusit sa inconjoare o suprafata mare de pamint.
Astfel, nobilul a fost nevoit sa ii dea ceea ce i-a promis, acesta fiind locul pe care sasul a fondat orasul ce ii poarta numele, Hermannstadt, Orasul lui Hermann.