Legenda lacului Balea

"Se spune ca acolo, la poalele Muntilor Fagaras, traia un cioban care se numea Balea, un barbat inalt si frumos. Acesta era cel mai mic dintre cei cinci copii al unei femei sarace, ramase vaduva. Fratii lui au reusit sa-si faca un rost in viata, numai Balea nu-si gasise nicio nevasta si nici nu se capatuise, multumindu-se sa lucreze ca sluga la un boier. Intr-o zi, mama lui i-a reprosat ca ramasese neinsurat, iar atunci cand se va hotari sa se casatoreasca n-o sa mai aiba pe cine lua, ca se vor fi maritat toate fetele din sat. La care flacaul i-a raspuns: „Lasa, mama, ca a mea o sa ma astepte!”.
Viteazul Balea a ajuns capitan de osti.
Dupa putina vreme, in timp ce se afla cu oile la pascut, a aparut un urs pe care Balea l-a infruntat cu mult curaj, ducandu-i-se vestea ca e mare viteaz.
In vremea aceasta, imparatul, care avea cinci fete numai bune de maritat, era amenintat de ostile unui vrajmas care pusese ochii pe imparatia lui. Si cum imparatul nu avea incredere prea mare in capitanul de osti, auzind despre viteazul cioban Balea, a trimis dupa el. Cand tanarul s-a infatisat inaintea lui, imparatul i-a marturisit ca ar vrea sa-l puna conducatorul ostilor sale, lucru pe care, pana la urma, Balea l-a acceptat. In timp, flacaul a invatat mestesugul armelor si cum se conduce o armata, iar cand imparatia a fost atacata, Balea i-a rapus fara cracnire pe cotropitori. Dupa aceasta, degeaba a insistat imparatul ca flacaul sa mai ramana la palat, ca sa-i dea o functie mai mare, pentru ca el era hotarat sa se intoarca la turma sa de oi. Lucrul acesta l-a suparat tare mult pe imparat, care se vazu nevoit sa accepte hotararea flacaului. Triste erau si cele cinci fete printese, pentru ca erau indragostite de Balea si nici una n-ar fi vrut sa-l piarda. Asa ca fiecare s-a hotarat in sinea ei sa-l cucereasca cumva si sa-l faca sa ramana la curte.
Fata cea mare a imparatului
l-a cerut de sot
Tanarul a plecat linistit la oile sale pe care le iubea mai ceva ca pe ochii din cap, iar intr-o seara a venit la stana o baba groaznic de urata, care i-a spus ca umbla tot pamantul dupa ierburi de leac si l-a rugat sa o gazduiasca peste noapte. Milos, ciobanul a primit-o si a ospatat-o, iar spre dimineata baba, care nu era alta decat fata cea mare a imparatului, si-a dat jos straiele rupte. Frumoasa foc si cu haine cusute cu fir de aur, s-a infatisat inaintea lui Balea. I-a marturisit ca ea e baba pe care o adapostise, ca este de fapt fata cea mare a imparatului si i-a marturisit dragostea, reprosandu-i ca el nu avusese curajul sa o ceara de sotie. Uimit de asa minune, Balea a fost de acord sa-i devina sot, si imediat amandoi au inceput sa puna la punct pregatirile pentru nunta.
Sfarsitul tragic al mirilor
Din acea clipa, desi era primavara, vremea frumoasa si soarele au disparut pe loc si s-a pornit un vant aspru si rece, iar gerul a inghetat apele scurse din zapezile tocmai topite. Ninsorile cazute timp de cateva zile au transformat totul in troiene de zapada, ca si cum s-ar fi intors cea mai apriga iarna dintre cate fusesera vreodata.
Deodata, s-a pornit un vifornita care matura totul in calea ei, luand pe sus turme de oi, stanele si gospodariile oamenilor. Balea se gandea, speriat, unde sa-si adaposteasca iubita, si nu gasea niciun loc unde macar domnita sa poata fi in siguranta, si asa au ajuns pe varful muntelui. Nici n-au apucat sa-si traga sufletul, ca o mare cantitate de zapada s-a desprins de pe povarnis si i-a impins spre lac, iar un al doilea troian i-a izbit si i-a aruncat in strafundurile apei. De-atunci, lacul a primit numele de Balea."