Sarbatoarea Lolelor

Astazi la Agnita a avut loc sarbatoarea "Fuga Lolelor". Mastile au defilat prin oras cu zgomot mare, bice si talangi pentru a alunga spiritele rele.




Daca o lola te prinde cu biciul, trebuie sa dansezi cu ea si drept recompensa primesti o gogoasa.
Nu m-a prins nici-o lola si asta nu din cauza ca nu am vrut. Mai mult noroc au avut copiii care se gaseau pe langa mine si totusi nu sunt cu mult mai inalta decat ei!




Din pacate, Muzeul "Valea Hartibaciului" pe care intentionam sa-l vizitam nu a fost deschis, cu toate ca in reclama spectacolului se specifica ca poate fi vizitat.

Daca doriti mai multe informatii despre sarbatoare si multe imagini vechi, gasiti aici:
http://www.breaslalolelor.ro/

Legendele Sibiului-Ghiulele

Acum ceva timp, o prietena mi-a atras atentia ca in zidul Bisericii Ursulinelor e zidita o ghiulea.
Nu o observasem pana atunci cu toate ca vizitasem biserica cu ocazia unor concerte.
Legenda spune ca ghiuleaua a fost trasa de un tun otoman cu prilejul unui asediu.
Curioasa, am cautat mai multe informatii si asa am aflat ca nu e singura.
Mai sunt inca patru in Bastionul Soldisch, una in Biserica Evanghelica si alta pe Turnul Sfatului.
Se pare ca ghiulelele sunt de fapt amulete protectoare si sunt zidite in cladiri sau turnuri cu scopul precis de a le proteja de cele reale.

Una din ghiulelele din Bastionul Soldisch

Fotografia aceasta e luata de pe net, dar am sa revin cu cateva proprii.

Pe strazile vechi ale Sibiului

Biserica Azilului

Este una din primele biserici construite in Sibiu si este cea mai veche Biserica cu Azil.
A fost mentionata prima data documentar in 1292 cand biserica ordinului cruciatilor Sf. Spirit organizeaza aici, pentru bolnavi si saraci, primul spital din Sibiu.
De la sfarsitul secolului al XIII-lea dateaza si alte doua biserici din Sibiu, cele din cartierele Turnisor si Gusterita.


Biserica este aproape o ruina. Se pare ca a fost propus un proiect de reabilitare din partea Primariei Sibiu, in administrarea careia se afla.
Nu mai poate fi folosita pentru slujbe religioase, iar credinciosii ortodocsi din vecinatate participa la slujbele religioase oficiate intr-o capela micuta.
De cativa ani, biserica a devenit decor pentru spectacole de teatru, pentru expozitii de pictura si fotografie.

Daca e joi, e Filarmonica

Doua lucruri bune s-au intamplat astazi in Sibiu:

-Simfonia spaniola pentru vioara si orchestra, op21-Eduard Lalo
Solisti: Gabriel Croitoru si vioara lui Guarnerius (construita in 1736 si supranumita "Catedrala", datorita sunetului sau), care a apartinut lui George Enescu si asupra careia violonistul a castigat dreptul de folosinta in 2008.
-Dansuri simfonice, op.45-Rachmaninov

"Cand felinarele s-aprind"

Mi-e dor de Bucuresti.
Imi e dor de Bucurestiul pe care il cunosc din povesti, din carti si mai ales din muzica.
De Bucurestiul boem cand toata lumea isi datea intalnire "intr-o carciumioara la sosea". De gradinile si de cafenelele de altadata.
De Cristian Vasile,Gica Petrescu, Zavaidoc,Petre Alexandru,Jean Moscopol, Veronica Vrioni, Mia Braia.
De melodii ca:
"Ia-ma la brat si spune-mi"tu""
"Hai sa ne-ntalnim sambata seara", "Te-astept deseara'n Cismigiu", "Noi doi sub o umbrela", "Inima-i un telefon",
Cand felinarele s'aprind


Acum ascult!

Sibiul turistic: Casa Altemberger

Muzeul de Istorie funcţionează in Casa Altemberger: fosta primărie a oraşului. Clădirea a fost denumita după numele primarului Thomas Altemberger (primar timp de 20de ani), in timpul căruia a început construcţia ei si este cel mai important ansamblu de arhitectură civilă gotică din Transilvania.
Este compusa din trei corpuri alaturate: turnul locuinta, corpul de legatura si cladirea principala.
Cea mai veche parte a clădirii este turnul-locuinţă (a cărui construire a început la sfârşitul secolului al XV-lea) si care se ridică pe înălţimea de trei etaje.
Daca sunteti interesati de istoria casei, gasiti aici o carte in format electronic.





Expoziţia este împărţită în mai multe secţiuni:
subsol: Lapidariul antic şi Lapidariul medieval;

parter: Arme şi Armuri, Mişcarea naţională a românilor din sudul Transilvaniei;
etajul I: Evoluţia comunităţilor omeneşti din sudul Transilvaniei, Bresle sibiene, Sticla în Transilvania, Magistratul Sibiului,

turnul locuinţă: Monede şi medalii (55.000 piese), Tezaur (200 de piese).
Muzeul este foarte bine amenajat, foarte interesant si mai ales plin de lucruri frumoase care ne-au bucurat tare mult privirile: in special sticla, tezaurul si podoabele sasoaicelor.
Din pacate sau mai bine zis din fericire pentru noi nu am intalnit nici-un alt vizitator pe parcursul celor doua ore pe care le-am petrecut in muzeu.
Sper ca lipsa de interes s-a datorat gerului cumplit de afara.
E destul de greu sa te hotarasti sa iesi din casa zilele astea.
In fiecare dimineata cand plec la munca termometrul arata intre -15 si -20 de grade.
Ah, sa nu uit! Nu incercati sa puneti intrebari personalului din muzeu pentru ca singurul raspuns va fi "nu stiu"!
Dar iata ca avem zapada la Sibiu:

Legenda Bisericii Evanghelice

Pentru ca in ultimul timp am mers foarte des la Biserica Evanghelica, la diferite concerte, am inceput sa caut informatii despre istoria ei.
Printre acestea am gasit si o frumoasa legenda:

"Se spunea ca sibienii din Evul Mediu erau niste oameni extrem de mandri si laudarosi cand venea vorba de oras sau de ce au facut ei. Era perioada in care turnul bisericii trebuia ridicat, iar toti sibienii isi doreau un turn inalt si maret. Afland ca la Bistrita se afla cel mai intalt turn din Transilvania, au trimis o echipa "undercover" sa masoare cu o funie turnul. Zis si facut, cei doi agenti trimisi de la Sibiu au fost, au masurat, iar seara s-au bagat in carciuma. Fiind imediat imbatati de la vinul cel bun, s-au dat de gol cu initiativa lor, iar bistritenii, de suparare, au taiat cam 2 metri din funie. Asa se explica de ce turnul evanghelic de la Sibiu are 73,2 metri si cel din Bistrita are 75 metri."

O carte

Nu stiu daca v-am zis ca acum citesc Oblomov...dar ce nu v-am spus sigur, este faptul ca de fiecare data cand gasesc pasaje care imi plac foarte mult, i le citesc lui Jean.
Asa se face ca „Accidentul” (pe care il recitesc in fiecare an de cand l-am primit cadou-multzam Jion!), il cunoaste la fel de bine ca mine, sau mai bine zis prin ochii mei.
Azi dimineata am citit ceva care mi-a placut foarte mult si acum nu ma pot abtine sa nu va impartasesc si voua.
Cartea se numeste „Breviar pentru pastrarea clipelor” -Alexandru Paleologu in dialog cu Filip-Lucian Iorga.
am selectat cateva fragmente:

„O societate in care nu e instaurata temeinic arta conversatiei, e o lume barbara”.

„Cred ca nu e bine sa alergi dupa „timp liber” ci sa cauti sa fii liber tot timpul.”

„Daca e ceva ce-mi place intradevar, e sa stau degeaba, sa nu fac absolut nimic, sa casc gura. Omul care nu face nimic mi se pare un intelept, care pricepe viata si ii savureaza spectacolul, grotesc sau sublim”

"Fiintele putenice si irezistibile sunt intotdeauna tolerante, rabdatoare si intelegatoare."

“Ce poate fi mai frumos decat sa privesti un spectacol frumos al naturii sau al vietii, sau decat sa citesti o poezie de un mare poet, sau decat sa mananci o masa excelenta?”

„Cine nu e în stare sa se ia pe sine în ras, nu are nici o sansa de a face vreun pas in directia cunoasterii de sine şi de viata şi nici macar în directia unei reflectii inteligente”.

Concert extraordinar de Anul Nou

Filarmonica Sibiu ne-a oferit un frumos Concert de Anul Nou intitulat "De la Rossini la Johann Strauss".
Concertul, care a devenit traditie la Sibiu (se desfasoara de mai bine de 10 ani) s-a incheiat aseara cu „Dunarea Albastra” si „Marsul lui Radetzki”.
Dirijor a fost olandezul Theo Wolters (un obisnuit al Filarmonicii din Sibiu) si e unul dintre preferatii mei, alaturi de elvetianul Kaspar Zehnder.
Dupa concert, mi-am petrecut toata seara pe net, urmarind cateva inregistrari cu Sergiu Celibidache printre care si aceasta:
Celibidache

Legenda lacului Balea

"Se spune ca acolo, la poalele Muntilor Fagaras, traia un cioban care se numea Balea, un barbat inalt si frumos. Acesta era cel mai mic dintre cei cinci copii al unei femei sarace, ramase vaduva. Fratii lui au reusit sa-si faca un rost in viata, numai Balea nu-si gasise nicio nevasta si nici nu se capatuise, multumindu-se sa lucreze ca sluga la un boier. Intr-o zi, mama lui i-a reprosat ca ramasese neinsurat, iar atunci cand se va hotari sa se casatoreasca n-o sa mai aiba pe cine lua, ca se vor fi maritat toate fetele din sat. La care flacaul i-a raspuns: „Lasa, mama, ca a mea o sa ma astepte!”.
Viteazul Balea a ajuns capitan de osti.
Dupa putina vreme, in timp ce se afla cu oile la pascut, a aparut un urs pe care Balea l-a infruntat cu mult curaj, ducandu-i-se vestea ca e mare viteaz.
In vremea aceasta, imparatul, care avea cinci fete numai bune de maritat, era amenintat de ostile unui vrajmas care pusese ochii pe imparatia lui. Si cum imparatul nu avea incredere prea mare in capitanul de osti, auzind despre viteazul cioban Balea, a trimis dupa el. Cand tanarul s-a infatisat inaintea lui, imparatul i-a marturisit ca ar vrea sa-l puna conducatorul ostilor sale, lucru pe care, pana la urma, Balea l-a acceptat. In timp, flacaul a invatat mestesugul armelor si cum se conduce o armata, iar cand imparatia a fost atacata, Balea i-a rapus fara cracnire pe cotropitori. Dupa aceasta, degeaba a insistat imparatul ca flacaul sa mai ramana la palat, ca sa-i dea o functie mai mare, pentru ca el era hotarat sa se intoarca la turma sa de oi. Lucrul acesta l-a suparat tare mult pe imparat, care se vazu nevoit sa accepte hotararea flacaului. Triste erau si cele cinci fete printese, pentru ca erau indragostite de Balea si nici una n-ar fi vrut sa-l piarda. Asa ca fiecare s-a hotarat in sinea ei sa-l cucereasca cumva si sa-l faca sa ramana la curte.
Fata cea mare a imparatului
l-a cerut de sot
Tanarul a plecat linistit la oile sale pe care le iubea mai ceva ca pe ochii din cap, iar intr-o seara a venit la stana o baba groaznic de urata, care i-a spus ca umbla tot pamantul dupa ierburi de leac si l-a rugat sa o gazduiasca peste noapte. Milos, ciobanul a primit-o si a ospatat-o, iar spre dimineata baba, care nu era alta decat fata cea mare a imparatului, si-a dat jos straiele rupte. Frumoasa foc si cu haine cusute cu fir de aur, s-a infatisat inaintea lui Balea. I-a marturisit ca ea e baba pe care o adapostise, ca este de fapt fata cea mare a imparatului si i-a marturisit dragostea, reprosandu-i ca el nu avusese curajul sa o ceara de sotie. Uimit de asa minune, Balea a fost de acord sa-i devina sot, si imediat amandoi au inceput sa puna la punct pregatirile pentru nunta.
Sfarsitul tragic al mirilor
Din acea clipa, desi era primavara, vremea frumoasa si soarele au disparut pe loc si s-a pornit un vant aspru si rece, iar gerul a inghetat apele scurse din zapezile tocmai topite. Ninsorile cazute timp de cateva zile au transformat totul in troiene de zapada, ca si cum s-ar fi intors cea mai apriga iarna dintre cate fusesera vreodata.
Deodata, s-a pornit un vifornita care matura totul in calea ei, luand pe sus turme de oi, stanele si gospodariile oamenilor. Balea se gandea, speriat, unde sa-si adaposteasca iubita, si nu gasea niciun loc unde macar domnita sa poata fi in siguranta, si asa au ajuns pe varful muntelui. Nici n-au apucat sa-si traga sufletul, ca o mare cantitate de zapada s-a desprins de pe povarnis si i-a impins spre lac, iar un al doilea troian i-a izbit si i-a aruncat in strafundurile apei. De-atunci, lacul a primit numele de Balea."

Legendele Sibiului: Orasul lui Hermann

Potrivit uneia dintre ele, doi dintre conducatorii primilor colonişti germani (dintre care unul pe nume Hermann) , atrasi de zona luncii Cibinului si-ar fi împlântat spadele încrucisate în pamânt, în semn ca vor ramâne pe veci aici. Imaginea celor doua sabii se regaseste pe stema orasului, alaturi de 3 flori de nufar – aluzie mai târzie la lacurile si baltile ce înconjurau orasul si sistemele de fortificatie. Coroana reprezinta statutul de fundus regius – pamânt liber regesc, creând locuitorilor acestuia statutul de oameni liberi supusi doar regelui.
Cele două spade de jurământ au fost trimise în localităţile extreme ale pamântului regesc oferit lor: Orăştie şi Drăuşeni.



"Dar pe marea istorie ei nu o întrevedeau acum când îşi opriseră carele şi îşi trageau sufletul pe pieptul ăsta de pamânt înconjurat de crestele Făgăraşilor de unde vedeau o apă şi valea ei, Cibinul Zibin. Pribegiseră zile întregi de când intraseră în ţara în care aveau să fie hospites, dar nu îşi găsiseră locul. Văile erau ori prea deschise şi muntele îndepărtat ori pământul nu atât de negru pe cât îl doreau lucra. Se sfătuiră greavii între ei, vorbiră capetelor familiilor, cumpăniră o zi şi o noapte şi în zori când fuioarele de aburi încă mai tulburau poalele munţilor se adunară pe fâşia aceea de pământ înalt cu sentimentul că participă la ceva care avea să le pecetluiască de-acum încolo zilele. Cel mai greav dintre flandrezii sosiţi pe pământul promis de încă puternica dinastie arpadiană împreună cu un alt conducător al aşa numiţilor colonişti îşi traseră spadele, le ridicară către cerul acum deschis şi le înfipseră astfel încât cele două lame să se încrucişeze. Toată suflarea jură atunci cu dârzenie şi ceva emoţiuni că va cultiva şi apăra pământul acesta în veci! Bucuria şi-o împărtăşiră cu măsură acum când doar un nume mai aveau să aleagă. Puteau să îşi ia numele de-acasă, dar îşi dădură seama că se lipiseră convoiului de care neamuri din mai multe părţi. Nu erau mai numeroşi dintr-un singur loc ci când primele familii se aşezaseră la drum cu toate cele de trebuinţă la fiecare popas al lor se mai încumetau şi alţii să îşi adune viaţa într-o căruţă şi să plece către un pământ promis. Şi până la urmă dacă tot se dezlipiseră de un loc de ce să se mai amărască numind întinderea asta de suflete cu acelaşi nume? Vor face asta doar pentru aşezările mărunte, dar acum ştiau că locul în care se opriseră avea să fie nu un cătun, nu un sat ci aşa cum văzuseră ori cei mai mulţi auziseră, oraş preavestit şi preastrălucit aşa cum doar cronicarii bizantini pot scrie! Iar aici, în mijloc, vor trudi cu toţii pentru a ridica o catedrală, cum venea veste că fiece oraş avea. Însă, mai întâi aveau de dat un nume şi dacă nu al greavului, care îi adusese până aici ţinând în piele de bou actul care îi invita în estul regatului maghiar, atunci al cui altcuiva să-i fie numele? În plus, aşa cum fiecare dintre ei ştia, numele însemna ceva. Nu erau războinici, chiar dacă regele maghiar îi invitase aici să apere. Erau vajnic croiţi, dar preferau săbiei orice unealtă de lucrat pământul. Ar fi ales mai degrabă truda decât încrâncenarea. Dar vremea era un amestec incert de dispute minore între vasali şi suzerani, de războaie civile şi cruciade întru credinţă ceea ce privilegia de departe spada şi abia în răgazul dintre ele sapa. Trebuia în orice caz să le mânuieşti la fel de bine pe ambele, dar pentru viitorul lor oraş aleseră numele de care se simţeau cel mai bine protejaţi: Hermann om de arme, războinic va să zică. Nu îşi închipuise atunci când plecase din cătunul lui de pe valea Moselei că drumurile întortochiate şi sabia înfiptă în locul unde se va opri îl vor face şi conducător şi întemeietor. Îşi asuma acum fără aroganţă ambele calităţi cu gândul că va face din ceea ce acum arăta a întindere de care şi coviltire oraş cum nici unul nu era în această parte. Sabia lui şi a celuilalt greav aveau să fie însemnul locului şi de va trimite vreodată sul cu veste aşa cum le vedea înfipte acum în pământ aşa avea să le pună pe orişice trebuia să plece de aici."
Mai multe informatii aici:
http://www.patzinakia.ro/POVESTI/LegendeleLuiHermann
http://art-historia.blogspot.com/2008/05/biserica-sseasc-din-drueni.html

Cea mai cunoscuta legenda din zona Sibiului este aceasta: se spune ca, demult, cizmarul sas Hermann, "ceruse unui nobil tare arogant de prin părţile Cibinului să îi dea petec de pământ pentru el şi saşii lui. Văzând îndrăzneala acestui nou venit şi vrând să-l înfrunte pe cel care îi invitase pe pământurile de lângă munte, nobilul ăsta fără nume îi spuse că îi dă atât pământ cât poate fi cuprins pe o piele de bou din care croieşte încălţări."
Hermann a luat o piele si a taiat-o in fire subtiri cu care a reusit sa inconjoare o suprafata mare de pamint.
Astfel, nobilul a fost nevoit sa ii dea ceea ce i-a promis, acesta fiind locul pe care sasul a fondat orasul ce ii poarta numele, Hermannstadt, Orasul lui Hermann.

Pictori transilvaneni

Astazi am rasfoit o carte despre Misu Popp. I-am admirat indelung tablourile expuse la Muzeul Brukenthal. In carte am descoperit fotografii cu tablourile lucrarii "Anotimpurile"-aflata in colectia Muzeului de Arta Prahova din Ploiesti.
Primavara

Vara

Toamna

Iarna


Franz Neuhauser - (1763-1836)-Artist de origine vieneza, s-a stabilit la Sibiu. O buna parte a creatiei sale cuprinde peisaje din preajma Sibiului si portrete ale notabilitatilor locale.

"Intrarea unui preot sas in parohia sa, iarna" 1833- este expus la Muzeul Brukenthal

Lepse

Uff, Cris nu are de lucru si provoaca oamenii....acu' tre' sa-mi intrerup visarea in care m-a transpus lectura mea-"Pictori din Transilvania in centre artistice europene"- si sa gandesc profund. Si asta in a doua zi de munca!!!
Prima leapsa: cateva frici
-In metrou, intotdeauna mi-e teama ca intru intr-o gaura de vierme si ma trezesc in alt timp
-Mi-e frica de intuneric
-Visez Custura Saratii dar mi-e teama de dificultatea ei.
-In general, mi-e frica sa spun "mi-e frica" deoarece sunt sigura ca "de ce ti-e frica nu scapi"!

A doua leapsa: "primele" pe 2009
Primele mutre vazute "dimineata" de 1 ianuarie: Jean
Prima cafea -nu beau!
Primul ecran de calculator : Gtalk, i-am zis neatza! lui Cris
Prima masa: La prietenii nostri Tibi si Mirela (ciorba de burta)
Primul instrument: telecomanda
Primul animal : pisica prietenilor nostri

Dau lepsele mai departe lui Marius si Adi

Zapezile de altadata

Pentru ca e iarna si ger cumplit, dar fara pic de zapada, pun aici cateva fotografii cu Sibiul din colectia Emil Fischer:

La ski

Am ajuns si la ski, prima oara pe anul asta, a doua de pana acum:)
Am reusit sa ne tinem pe skiuri si chiar sa ne oprim fara sa picam...greu!
Paltinisul, ca statiune, este la pamant. Daca ajungeti aici e bine sa mancati serios acasa sau sa va luati la voi pachetele cu mancare si ceai. Nu gasesti nimic, totul e scump si prost, restaurantele? sunt de fapt 2-3 bodegi in care miroase groaznic; e multa mizerie si servirea proasta.
Partia e foarte scurta si abrupta. Eu nu am avut curajul sa skiez decat la baza ei.
Marius, insa, care a coborat pe ea de cateva ori, mi-a spus ca trebuie sa o lungesti foarte mult si sa nu cobori direct, altfel plangi dupa banii de la telescaun.
Probabil ca data viitoare ne vom orienta spre Predeal sau Poiana Brasov.
Si acum cateva poze: