Muntii Trascau-Rimetea-Torockó

Cand am plecat spre Rimetea stiam ca vom sta intr-un sat majoritar maghiar pentru 4 zile si ca vom urca pe Piatra Secuiului.
Satucul asta ne-a surprins cu istoria, traditiile, casele, oamenii gospodari si foarte primitori!
Am sa incep cu istoria satului asa cum am auzit-o din povestirile satenilor.
Cei care au intemeiat satul au fost colonistii germani care lucrau la minele de fier din regiune. Datorita minelor, populatia satului a fost foarte bogata. Nu exista nici-un om sarac, dupa cum ne-a povestit fiica doamnei Ida Neni, detinatoarea unui muzeu etnografic particular.
Fiecare casa avea un mic beci in care se depozita “painea” de fier (minereul prelucrat avea forma unei paini) si in care aveau loc tranzactiile (primeau la schimb lemn din Buru, oale din Turda, cereale din Aiud; pamantul din Rimetea fiind prea pietros pentru a fi folosit la olarit sau agricultura)
Gazda noastra ne-a spus ca e ironic: satul a fost intemeiat de germani, casele sunt nemtesti, dar in prezent nu mai locuieste nici-un german aici.
Acestia s-au amestecat cu maghiarii si cu toate ca mai sunt cateva familii care poarta nume german, sunt tot maghiari.
Datorita acestui amestec a rezultat un sat unic ca port si traditie.
Costumul traditional numara 32 de piese. Acesta demonstra bogatia locuitorilor.
In sat nu ai voie sa construiesti decat in stilul caselor albe germane. Ce nu s-a reusit in Bucuresti sau Sibiu, s-a reusit aici.










Muzeele Etnografice

In sat exista Muzeul Etnografic al satului si inca doua particulare.
Proprietarele muzeelor particulare sunt doua doamne in varsta de peste 80 de ani.
Interesant este faptul ca muzeele au fost infiintate de parintii acestora.
Cand minele au fost inchise si satul a inceput sa-si piarda stralucirea, foarte multe familii au inceput sa-si vanda din lucruri pentru a face rost de bani.
Cum nu isi mai permiteau sa lucreze alte costume, unele cusaturi s-au pierdut definitiv, in sensul ca nimeni nu mai stie sa le refaca. Doamna Ida Neni ne-a spus ca a incercat ani de zile sa refaca anumite cusaturi de pe camasi dar nu le-a descoperit secretul. Au incercat si unele profesoare in zadar.
Atunci si-au dat seama ca ceea ce le-a ramas trebuie pastrat pentru a nu-si pierde istoria. Au inceput sa stranga lucruri iar cele doua doamne si-au transformat casele in muzee.
Daca le vizitati va vor povesti, va vor scoate din lazi fiecare lucru si va vor arata foarte mandri fiecare cusatura de pe costume. Merita, credeti-ma!







Cateva imagini si din Muzeul Etnografic




Minele de fier medievale

Unul din traseele din zona este cel spre minele medievale
Au ramas numai doua in zona satului. Majoritatea minelor s-au surpat.
Drumul pana la ele este foarte frumos, dar, din pacate in zona minelor nu exista nici-un semn care sa anunte ca acolo sunt mine.
Acestea se afla la 20-30 de metri de poteca si sunt inconjurate de burieni, asa ca e foarte usor sa le omiti.
Pe cea de a doua mina nu am gasit-o. Gazda ne-a explicat pe unde ar fi trebuit sa o gasim. Poate data viitoare.






Cetatea Trascaului

Este atestata documentar de la inceputul secolului XIII ca apartinand familiei Thorocsay.
Este construita pe o inaltime stancoasa cu doua pante abrupte.
In 1702 a fost distrusa partial de catre austrieci.
Cea mai veche etapa o constituie un turn donjon, asezat pe stanca cea mai inalta, pastrat azi doar partial si un al doilea turn locuinta ce cuprindea cinci etaje.








Piatra Secuiului











Pestera studentului



Alte trasee in zona:

Cetatea Aiudului

Culele de la Maldaresti

Saptamana trecuta am petrecut doua zile in zona Horezu deoarece “Familia” si-a marit “domeniul” prin achizitionarea unei case batranesti in aceasta zona.
Poze cu casuta gasiti pe celalalt blog al meu.
Cu aceasta ocazie am vizitat si Culele de la Maldaresti.
Aici gasiti informatii despre ele. Noi ne-am invartit destul timp pana le-am gasit deoarece nu prea sunt marcaje.
Cand ne-am plans la muzeu, celei care ne era ghid, ni s-a raspuns: “Nu e problema mea! Nu ma intereseaza!Plangeti-va directorului!”
Mai bine cititi si informati-va din timp de pe net despre istoria acestor cule. Doamna ghid vorbeste foarte repede si standard: “Aceasta e o masa. Asta e un scaun.”
Jean a intrebat-o pe aceasta doamna daca ii place ce face si i s-a spus “Deocamdata, da!”
Ne intrebam cum o fi cand nu o sa-i mai placa!

Amintiri de la mare

Am plecat din Sibiu pe un timp care arata asa:

La mare insa...soare, cald, lumina...
Am facut o alegere foarte buna si anul asta cand am hotarat sa mergem tot la 2Mai.
Foarte, foarte putina lume! Intr-una din seri am avut terasa "Micul Golf" (unde mancam de fiecare data) doar pentru noi.
Am petrecut saptamana citind.
....in rest: putina baie, mult peste (am mancat doar peste, scoici si alte minunatii din mare) dormit bine...
Vineri dimineata au inceput sa apara ceva turisti si Jean mi-a spus alarmat: "bine ca plecam ca vin hoardele!"









Am petrecut o zi in Constanta cu gandul sa vizitam tot ce putem.
Ce am vazut urmeaza aici:

Muzeul de Arta Constanta

este compus din doua cladiri, legate intre ele: prima constructie din 1895, avand elemente de decoratie exterioară in stil neoclasic, cealalta, moderna, ridicata in 1980.
Interiorul primei cladiri mi-a placut foarte mult. O gradina interioara, cu un luminator in mijloc , de jur imprejur sunt expuse tablourile pe care le poti admira de pe una din bancutele aflate intre plante si flori.

Gasiti aici lucrari semnate; Theodor Aman, Nicolae Grigorescu Theodor Pallady Andreescu, Luchian, Tonitza, Camil Ressu, Lucian Grigorescu, Iosif Iser, etc…

Cred ca aici e expusa cea mai mare colectie de lucrari reprezentand peisaje marine.
"Vanzatorul de flori din Mangalia" - Tonitza

"Turci din mangalia" - Iosif Iser

"Peisaj in Constanta"- Pallady

"Peisaj dobrogean"- Catargi

"Balcic" - Margareta Sterian


O surpriza foarte placuta a constituit-o descoperirea celebrului portret al Cellei Serghi, pictat de Magdalena Rădulescu.


Acvariul a fost o mare dezamagire. Foarte scump pentru cele cateva specii de pesti, unii dintre ei morti, multi prezenti doar pe etichete.

Cazinoul: darapanat, geamuri sparte, mizerie.
Ne-am interesat la un paznic daca se poate vizita ceva si ne-a raspuns ca e in renovare.
Mai degraba e in paragina!



Piata Ovidiu: case distruse, mizerie, tigani, vechituri insirate pe sarme








Acum trei ani, in Belgia, la Marea Nordului am mancat fructe de mare la unul din numeroasele restaurante de pe faleza.
Am coborat pe faleza din Constanta in cautarea unui astfel de restaurant. Sau macar a unor baclavale si sarailii.
Ce am gasit? Bodegi mizerabile cu mese de plastic si musama pe ele, mici, fum, manele si multe tarabe cu tot felul de prostii de vanzare.


Nu am mai avut chef sa vizitam altceva. Ne-am intors dezamagiti in 2 Mai si am savurat niste peste proaspat la Micul Golf.

Altceva?
DA!
Am reusit inca o data sa facem 7 1/2 ore cu rapidul pe distanta Mangalia-Bucuresti.
La un moment dat am observat o bicicleta care ne depasea in viteza!
Bleahhhh!!!

Nu vreau sa ma plang din nou de aventurile prin care trecem pentru a face rost de abonamente la Filarmonica, dar trebuie sa recunosca ca Jean a avut dreptate: daca biletele nu ar fi oprite, puse deoparte pentru cunostinte, foarte multi tineri ar ajunge la concerte.
Deoarece, recitalurile din cadrul Festivalului sunt cu intrare libera, am fost inconjurati de foarte multi tineri si copii.
Imi era putin teama ca or sa se plictiseasca si or sa inceapa sa vorbeasa dar nu a fost deloc asa. A fost liniste ca niciodata si nimeni nu a mai tusit in sala.
Pastorel Teodoreanu (in “100 de planete pentru melomani” aparute in Bilete de Papagalin 1928) ii sfatuia pe cei care tusesc sa ia stricnina (“moartea e fulgeratoare”):)

Festivalul „Carl Filtsch”

Incepe Festivalul „Carl Filtsch” in Sibiu.
Programul il gasiti aici.