Cand am plecat spre Rimetea stiam ca vom sta intr-un sat majoritar maghiar pentru 4 zile si ca vom urca pe Piatra Secuiului.
Satucul asta ne-a surprins cu istoria, traditiile, casele, oamenii gospodari si foarte primitori!
Am sa incep cu istoria satului asa cum am auzit-o din povestirile satenilor.
Cei care au intemeiat satul au fost colonistii germani care lucrau la minele de fier din regiune. Datorita minelor, populatia satului a fost foarte bogata. Nu exista nici-un om sarac, dupa cum ne-a povestit fiica doamnei Ida Neni, detinatoarea unui muzeu etnografic particular.
Fiecare casa avea un mic beci in care se depozita “painea” de fier (minereul prelucrat avea forma unei paini) si in care aveau loc tranzactiile (primeau la schimb lemn din Buru, oale din Turda, cereale din Aiud; pamantul din Rimetea fiind prea pietros pentru a fi folosit la olarit sau agricultura)
Gazda noastra ne-a spus ca e ironic: satul a fost intemeiat de germani, casele sunt nemtesti, dar in prezent nu mai locuieste nici-un german aici.
Acestia s-au amestecat cu maghiarii si cu toate ca mai sunt cateva familii care poarta nume german, sunt tot maghiari.
Datorita acestui amestec a rezultat un sat unic ca port si traditie.
Costumul traditional numara 32 de piese. Acesta demonstra bogatia locuitorilor.
In sat nu ai voie sa construiesti decat in stilul caselor albe germane. Ce nu s-a reusit in Bucuresti sau Sibiu, s-a reusit aici.
Muzeele Etnografice
In sat exista Muzeul Etnografic al satului si inca doua particulare.
Proprietarele muzeelor particulare sunt doua doamne in varsta de peste 80 de ani.
Interesant este faptul ca muzeele au fost infiintate de parintii acestora.
Cand minele au fost inchise si satul a inceput sa-si piarda stralucirea, foarte multe familii au inceput sa-si vanda din lucruri pentru a face rost de bani.
Cum nu isi mai permiteau sa lucreze alte costume, unele cusaturi s-au pierdut definitiv, in sensul ca nimeni nu mai stie sa le refaca. Doamna Ida Neni ne-a spus ca a incercat ani de zile sa refaca anumite cusaturi de pe camasi dar nu le-a descoperit secretul. Au incercat si unele profesoare in zadar.
Atunci si-au dat seama ca ceea ce le-a ramas trebuie pastrat pentru a nu-si pierde istoria. Au inceput sa stranga lucruri iar cele doua doamne si-au transformat casele in muzee.
Daca le vizitati va vor povesti, va vor scoate din lazi fiecare lucru si va vor arata foarte mandri fiecare cusatura de pe costume. Merita, credeti-ma!
Cateva imagini si din Muzeul Etnografic
Minele de fier medievale
Unul din traseele din zona este cel spre minele medievale
Au ramas numai doua in zona satului. Majoritatea minelor s-au surpat.
Drumul pana la ele este foarte frumos, dar, din pacate in zona minelor nu exista nici-un semn care sa anunte ca acolo sunt mine.
Acestea se afla la 20-30 de metri de poteca si sunt inconjurate de burieni, asa ca e foarte usor sa le omiti.
Pe cea de a doua mina nu am gasit-o. Gazda ne-a explicat pe unde ar fi trebuit sa o gasim. Poate data viitoare.
Cetatea Trascaului
Este atestata documentar de la inceputul secolului XIII ca apartinand familiei Thorocsay.
Este construita pe o inaltime stancoasa cu doua pante abrupte.
In 1702 a fost distrusa partial de catre austrieci.
Cea mai veche etapa o constituie un turn donjon, asezat pe stanca cea mai inalta, pastrat azi doar partial si un al doilea turn locuinta ce cuprindea cinci etaje.
Piatra Secuiului
Pestera studentului
Alte trasee in zona:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu