Legenda Virfului Cindrel

"Zice-se ca-r fi fost demult tare, tri ciobani fraţi buni. Dedaţi cu de-ale păstoritului pe plaiurile nalte de dinsus de pădure, erau harnici şi făţoşi fără păreche. Da' ăl mai mic - Cindrel pe numele lui - îi întrecea de împlinit ce era şi de câte fete şi băciţe îi tâneau calea. I-a fost dat să aiba dară, vecină, o munteancă (Muntenia) frumoasă, 'naltă cu ochii ca cicoarea şi obrazu' ca roua pe iarbă creaţă când dau zorile. Şi s-or plăcut împreuna de cum s-au aflat. Numa' că în cea parte de soare apune vieţuia un Uriaş de-mpreună cu copila-sa de-i zicea Fetiţa Urieşului; care, de cum l-a văzut într-o zâ pe Cindrel, cu cioporu' pe-o muche ierbată, la plăcut de-o căzut beteagă dupa el.
Căutând-o atunci de pricina beteşugului i-o zis Fetiţa lu' tătâne-su, Urieşu: Să-mi aduci pe Cindrel de soţ că fără el n-oi mai trăi. Urieşu n-o mai stat şi i-o poruncit lu' Cindrel să-i ia fata că de nu îl va nimici de viaţă. Numa' că Cindrel n-avea inima decât pentru Munteanca lui. Şi inimii cine-i poate porunci ? Cu Munteanca să nimerea el la port şi la vorba şi la gând şi la orice. Şi-o lăcrămat pe sama asta ghetu' Cindrel de s-o adunat, hăt acolo, ca la doua iezere limpezi de ape.
Iezerul Mic şi Iezerul Mare le-o ramas porecla pâna-n zâua de az.
Da' Urieşu' şi-o-nplinit cuvântu şi l-o tăiat, bietu de el. Plâns-o şi Munteanca de o curs părău şi pâna acu' o facut vale şi Valea Frumoasei îi zice. Apoi baciţele şi fetele de l-or ştiut pe Cindrel i-or pus flori şi câte-o şurţă de pământ de l-or coperit şi ni aşa s-o ridicat munte şi-un vârf de-i poarta numele. Păi nici copila Urieşului n-o mai trăit şi mai spre soare apune de Cindrel şi-o sfârşit zilele tot pe-un vârf de munte de-i zâce de-atunci Fetiţa. Şi tot prin cel hotar zâce să fi rămas o stâncă oablă ca-n gradină cu numele de "Masa Urieşului", bagsamă pe care prânzea el"